miercuri, 11 septembrie 2019

Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România – un proiect al Federației EURO EDUCATION!

  Proiectul Federației EURO EDUCATION vine din nevoia de a crea o echipă de jurnaliști români, fie debutanți, fie cu experiență, care au fost marginalizați sau chiar eliminați din organizațiile media existente în România. 


  În articolul 10 din STAUTUL “UNIUNII JURNALIȘTILOR INDEPENDENȚI DIN ROMÂNIA” (UJIR), se precizează că "jurnaliştii independenți ce nu sunt membrii organizației, vor putea depune o declaraţie de acceptare a prevederilor acestuia la secretariatul UNIUNII JURNALIȘTILOR INDEPENDENȚI DIN ROMÂNIA". Echipa proiectului ne-a informat că în decursul acestei luni va fi finalizat și Codul Deontologic al Jurnalistului UJIR. De asemenea, acest proiect "este deschis spre aderare tuturor organizaţiilor profesionale, patronale şi sindicale ale jurnaliştilor ce nu au participat la elaborarea lui, dar care se regăsesc în prevederile acestuia."

Înscrieri aici

Afiliații noștri de la "Cercetașii României - Ecaterina Teodoroiu Târgu-Jiu"- au participat cu două patrule de „lupișori” la câmpul Seven în comuna Arefu, județul Argeș.

  În perioada 5-11 august 2019, două patrule de lupișori din cadrul centrului nostru au participat la câmpul Seven ediția a IV-a, organizat de către Centrul local ALB-BUCUREȘTI, în comuna Arefu, județul Argeș. Au fost 7 zile minunate petrecute la poalele munților Făgăraș, zile în care experienţele de viaţă s-au ținut lanț. Lupii au descoperit peisajele unice, oamenii deosebiți ai locului, au legat prietenii cu alți cercetaşi, au învățat multe lucruri noi și s-au jucat și distrat la maxim în fiecare zi.

Mulțumim organizatorilor, gazdelor de la Campingul Călăreţii lui Țepeș, tuturor liderilor, voluntarilor și părinţilor și nu în ultimul rând inimoşilor locuitori din Arefu care ne-au călăuzit în această aventură a cunoaşterii!
Gata oricând!

Interviu cu maestrul DAN PURIC